Ceban despre vizita în Israel: Ambasadorul Republicii Moldova în Israel a sunat în toate instituțiile și a vrut să blocheze toate întâlnirile noastre

0

Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandru Roitman, a avut o atitudine regretabilă și a încercat să împiedice mai multe întrevederi pe care le-a avut edilul Ion Ceban în vizita sa din Israel de săptămâna trecută. Despre acest lucru a anunțat chiar primarul în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.

”Ambasadorul mai nu a făcut infarct de vreo patru-cinci ori. Eu nu l-am văzut la față. Ambasadorul a sunat în toate instituțiile și a vrut să blocheze toate întâlnirile noastre. A fost un concert al maestrului Doga, știa că suntem acolo, trebuia să urcăm pe scenă să-l felicităm pe compozitor, iar ambasadorul ar fi dat de înțeles că nu se va urca pe scenă, dacă acolo urcă Ceban. Dle Roitman, dvs sunteți diplomat și trebuie să rămâneți un diplomat, pentru că guvernările vin și se duc. Acești ambasadori sunt plătiți de cetățeni, ei trebuie să reprezinte interesele Republicii Moldova, nu a PAS-ului și să nu facă declarații care nu corespund adevărului. Mai sunt și alți ambasadori care își permit lucruri oribile”, a declarat Ion Ceban.

Amintim că, în Israel, Ion Ceban a avut mai multe întrevederi de rang înalt în cadrul cărora au fost abordate proiectele realizate la Chișinău, dar și alte aspecte ale colaborării. Primarul s-a întâlnit cu președintele Parlamentului (Knesset), Amir Ohana, cu liderul Coaliției de Guvernare, Ofir Katz, cu președintele Comisiei parlamentare Relații Externe și Apărare, Yuli Edelstein, cu mai mulți miniștri, cu primarii din Ierusalim și Tel Aviv, cu viceprimarul de Haifa. Au avut loc și întrevederi cu lideri religioși, cu Patriarhul Ierusalimului și cu Rabinul Principal, dar și cu reprezentanți ai ONG-urilor și cu cei ai mediului de afaceri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata