Ceban, mesaj de felicitare pentru Nicolae Botgros, care împlinește astăzi 70 de ani: Să ne trăiți, maestre!

0

Dirijorul și violonistului Nicolae Botgros, conducătorul Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii” își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare. Cu această ocazie, primarul Capitalei, Ion Ceban, i-a transmis maestrului un mesaj de felicitare.

„Distinsul artist se identifică cu Orchestra „Lăutarii”, pe care o conduce de mai multe decenii, fiind apreciat atât acasă, peste Prut și peste hotare, ducând faima cântecului nostru popular, adus la notorietate și desăvârșire. Cu această ocazie, Primăria Municipiului Chișinău îi dorește maestrului mulți ani, cu sănătate, alături de cei dragi, noi realizări artistice și cât mai multe revederi cu publicul-spectator. Să ne trăiți, Maestre! La Mulți Ani!”, a scris Ion Ceban în mesajul transmis lui Nicolae Botgros.

Violonistul Nicolae Botgros conduce, începând cu anul 1978, Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii”. Dirijorul este laureat al Ordinului „Artist al Poporului”, cavaler al Ordinului Republicii, precum și cetățean de onoare al Municipiului Chișinău.

Nicolae Botgros s-a născut în anul 1953, în satul Badicul Moldovenesc, raionul Cahul, într-o familie de lăutari.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata