Cetăţean român reţinut pentru trafic de fiinţe umane

0

Ofițerii  Centrului  pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) al INI împreună cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, originar din Brăila, România, care, din anul 2020 și până în prezent, ar fi creat pe teritoriul or. Antwerpen,  Belgia, o rețea de prestare a serviciilor sexuale contra plată.  

Polițiștii au stabilit că suspectul,  împreună cu alte persoane neidentificate la moment, ar fi racolat mai multe tinere cu vârste cuprinse între 20 și 25 ani, din diferite regiuni ale ţării,  propunându-le oferte avantajoase, cu onorarii foarte mari pentru prestarea serviciilor sexuale peste hotarele țării.

Ajunse în Belgia, fetele erau adăpostite în  apartamente închiriate de către suspect, unde erau determinate să presteze servicii sexuale contra plată, spunându-le că venitul obținut în urma acestora se va repartiza egal între părţi, 50/50, adică jumătate din suma obținută revine organizatorului.

Conform declarațiilor unor victime, acestea erau forțate de suspecți să presteze servicii de curierat al drogurilor (cocaină) către diverși clienți, să sustragă carduri bancare şi bani disponibili, în cazul în care clienții erau în stare de ebrietate.

Dacă victimele refuzau să execute sarcinile traficanților, ultimele erau amenințate cu răfuială fizică şi li se refuza achitarea pentru serviciile prestate.

În cadrul urmăririi penale,  au fost identificate 12 victime de la care suspecții  obțineau un venit zilnic cuprins între 700 și 1500 de euro per persoană.

Suspectul a fost reținut la data de 22 noiembrie în municipiul Chișinău, ulterior  Judecătoria Chişinău,  sediul Ciocana,  a  dispus arestul preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Bănuitul este cercetat penal pentru  trafic de persoane, în scop de exploatare sexuală şi folosirii în activități criminale.

În cazul în care vina acestuia în comiterea infracțiunii va fi demonstrată, bărbatul  riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Menționăm că, metoda utilizată de suspect, prin care se urmărește înșelarea victimei, în domeniul de specialitate are denumirea de ‘‘Loverboy,, (iubitul), este cea mai răspândită metodă de recrutare în prostituție: fete, femei sunt ademenite de traficanți într-o relație de iubire,  cu numeroase cadouri și atenții, uneori sub promisiunea căsătoriei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata