Chișinăul își întărește legăturile internaționale: Viceprimarul Olga Ursu discută proiecte și colaborări la Strasbourg

0

Viceprimarul mun. Chișinău, Olga Ursu, care se află într-o vizită de lucru la Strasbourg, împreună cu Primarul General al capitalei, a avut mai multe întrevederi și ședințe cu mai mulți reprezentanți ai administrațiilor locale din mai multe orașe și țări care au participat la ce-a de-a 46-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.

„Am avut discuții foarte bune ținând cont că Primăria Chișinău implementează mai multe proiecte bune cu suportul mecanismelor de finanțare UE, proiecte de dezvoltare durabilă a orașului, care au un impact semnificativ asupra vieții locuitorilor Chișinăului”, a menționat viceprimarul municipiului Chișinău.

Olga Ursu a subliniat deschiderea omologilor, dar și a partenerilor, în stabilirea de noi relații, cu care municipalitatea poate împărtăși experiența și bunele practici între orașe și regiuni.

„Vom continua să stabilim parteneriate pe platforme bilaterale și multilaterale. În continuare realizăm proiecte, dezvoltăm, acționăm, totul pentru locuitorii Chișinăului și ai Țării”, a subliniat viceprimarul.

În ultimii ani, Chișinăul a devenit mai deschis și are colaborări cu localități, capitale și țări străine.

Este o reușită pentru Primăria Municipiului Chișinău faptul că în ultimii ani, a obținut mijloace de peste 3 miliarde de lei de la partenerii europeni, surse care au fost redirecționate în proiecte de infrastructură, de transport și de mediu.

„Suntem mândri de rezultatele obținute și ne bucurăm că prin cooperare cu pаrtenerii de dezvoltare, putem îmbunătăți viața cetățenilor din Republica Moldova”, a conchis viceprimarul capitalei, Olga Ursu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata