Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă în aceste zile la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din domeniul turismului, desfășurat în Republica Populară Chineză, sub genericul „Turism Inteligent, Viitor Promițător”.
Evenimentul este organizat de World Tourism Cities Federation (WTCF), o platformă globală de cooperare între orașe și actori din industria turismului, care reunește reprezentanți ai administrațiilor locale și experți din întreaga lume.
Municipiul Chișinău este membru al WTCF din anul 2022 și participă activ la inițiativele și proiectele promovate de organizație.
În cadrul summitului, Ion Ceban prezintă capitala Republicii Moldova la Global Mayors’ Dialogue – Beijing 2026, alături de primari și lideri locali din Europa, Asia, America Latină și Africa. Discuțiile vizează dezvoltarea orașelor în contextul noilor tehnologii și valorificarea potențialului turistic la nivel global.
Agenda vizitei include, de asemenea, mai multe întrevederi bilaterale cu primari, reprezentanți ai administrațiilor locale și organizații internaționale. Acestea sunt axate pe consolidarea cooperării, schimbul de experiență și identificarea unor noi oportunități de parteneriat în domenii precum dezvoltarea urbană, turismul, investițiile și proiectele internaționale.
Potrivit declarațiilor, participarea la acest eveniment oferă Chișinăului o platformă importantă de promovare internațională și contribuie la consolidarea relațiilor cu orașe din întreaga lume, în contextul dezvoltării durabile și al creșterii atractivității turistice a capitalei.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
