Biroul pentru Reintegrare constată cu neliniște intensificarea retoricii și acțiunilor Moscovei și Tiraspolului îndreptate împotriva Chișinăului. Oficiul guvernamental responsabil de problema transistreană anunță că are tot temeiul să creadă că se urmărește un scenariu de destabilizare a situației din țară, de defăimare a autorităților constituționale și de diseminare a fricii și nesiguranței în rândul cetățenilor.
„Ținem să specificăm că, contrar afirmațiilor făcute de Vadim Krasnoselski, Chișinăul a venit cu propuneri, inclusiv adresări în scris, către Tiraspol, în care se specifica clar disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova de a-și ajuta cetățenii din raionale de est și de a stabili un mecanism de dialog cu cei din Tiraspol în acest sens. Răspunsul a fost unul de respingere totală a acestor oferte”, se arată într-un comunicat al Biroului pentru Reintegrare.
În același context, biroul este nedumerit de declarațiile Ambasadei Rusiei la Chișinău.
„Și mai surprinzătoare sunt afirmațiile făcute astăzi de Ambasada Federației Ruse la Chișinău, conform cărora responsabil de situația din estul țării ar fi guvernul moldovean. Contrar celor afirmate de reprezentanța diplomatică rusă, Chișinăul n-a sistat livrarea gazului către regiunea transnistreană și nici n-a anulat contractul cu ,,Gazprom”, care e valabil până în septembrie 2026. Încetarea contractului de tranzit prin Ucraina e la fel un pretext absolut fals, întrucât există posibilitatea livrării gazului natural prin gazoductul transbalcanic. Responsabilitatea pentru situația creată în raioanele est ale țării se datorează în totalitate jocurilor geopolitice tot mai periculoase și necinstite ale Moscovei, care prin aceste acțiuni pun la îndoială rolul de mediator și garant al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Acțiunile întreprinse de Moscova și acoliții săi de la Tiraspol în ultimele săptămâni subminează încrederea în toate mecanismele existente de negociere privind soluționarea acestui dosar și compromit eforturile Chișinăului din ultimii trei ani de a menține pacea și stabilitatea în țară și în regiune”, se mai arată în reacția Biroului pentru Reintegrare.