Chișinăul și Carolina de Nord cooperează în vederea dezvoltării sistemului educațional din Capitală

0

Dezvoltarea sistemului educațional din municipiul Chișinău rămâne unul dintre obiectivele principale ale autorităților locale. În vederea dezvoltării acestui segment, viceprimarul Angela Cutasevici a avut astăzi, 26 aprilie, o întrevedere cu Rob Condon, Fondator și Director Executiv al ONG-ului Academia Tinerilor Oameni de Știință din Carolina de Nord, America.

Potrivit Primăriei Chișinău, cei doi au abordat mai multe subiecte, inclusiv cel legat de necesitatea dotării instituțiilor municipale cu laboratoare STEAM.

„În acest context, Dl Condon și-a manifestat deschiderea și disponibilitatea pentru a ne ajuta să identificăm și să atragem investitori care ar susține aceste proiecte”, a menționat viceprimarul Capitalei.

Rob Condon a revenit la Chișinău, unde, sâmbătă, 27 aprilie, va participa la Summit-ul școlar moldo-american „Conectați prin știință”. În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate cele mai de succes inițiative școlare STEM/STEAM din Chișinău și Carolina de Nord.

Totodată, amintim că, în perioada ianuarie – mai 2024, Rob Condon desfășoară și Programul Extrașcolar „STEM Ne Unește”, cu implicarea a 28 de elevi din municipiul Chișinău în incinta Centrului Cultural „America House Chișinău”.

Carolina de Nord are o experiență bogată de colaborare cu Republica Moldova, inclusiv cu municipiul Chișinău, care a început în 1999, când a fost semnat primul Memorandum bilateral de intenții între cele două state.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata