CMC a votat. Complexul Memorial „Eternitate”, în gestiunea municipalității

0

Oficial. Complexul Memorial „Eternitate” a trecut în gestiunea Primăriei Chișinău. Și asta după ce, în ședința Consiliului Municipal Chișinău din 18 aprilie, subiectul inclus pe ordinea de zi la propunerea Primarului General, Ion Ceban, a adunat 48 de voturi pentru.

Totodată, consilierii municipali au votat și un amendament în care se stipulează că, în continuare, Ion Ceban va desemna persoanele care se vor ocupa de actele de predare a memorialului în gestiunea municipalității.

Trecerea Complexului Memorial „Eternitate” în gestiunea municipalității a fost posibilă, după ce, miercuri, 17 aprilie, Primarul General, Ion Ceban, a avut o discuție, în acest sens, cu ministrul Apărării.

„Am acceptat ca acest parc simbolic pentru cetățeni să fie la balanța Primăriei Chișinău”, a menționat edilul, care, anterior, declara că, trecerea Complexului Memorial „Eternitate” la balanța municipalității a fost solicitată de mai multe ori de Guvern, deși nu exista vreun temei legal în acest sens.

Inaugurat la 9 mai 1975, Complexul Memorial „Eternitate” încrucișează prin prezența sa un amalgam de evenimente petrecute în luptă și sânge, caracterizate cu îndurerare. Simbolistica sa profundă îl etalează printre cele mai vizitate obiecte turistice din Capitală.

Complexul Memorial „Eternitate” se extinde pe o suprafață de aproximativ cinci hectare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata