Consiliul UE a ridicat o parte din sancțiunile economice împotriva Siriei

0

Consiliul Uniunii Europene a decis să elimine o serie de sancțiuni economice aplicate Siriei, menținând însă restricțiile care vizează aspectele de securitate. Potrivit unui comunicat de presă, măsura are drept scop sprijinirea poporului sirian în procesul de reconciliere și reconstrucție a unei Sirii pașnice, pluraliste și incluzive.

„Aceasta este o decizie corectă, luată la momentul potrivit, pentru ca Uniunea Europeană să contribuie cu adevărat la redresarea Siriei și la o tranziție politică ce reflectă aspirațiile tuturor sirienilor. UE a sprijinit poporul sirian timp de 14 ani și va continua să o facă”, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas.

În același timp, Consiliul a prelungit până la 1 iunie 2026 menținerea pe lista de sancțiuni a persoanelor și entităților asociate fostului președinte sirian Bashar al-Assad.

Decizia Uniunii Europene vine după ce și Statele Unite ale Americii au anunțat recent ridicarea unor sancțiuni impuse Siriei.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata