Consulatul Onorific al Republicii Moldova a fost inaugurat la Monaco

0

Vineri, 15 martie, a fost inaugurat Consulatul Onorific al Republicii Moldova în Principatul Monaco, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate cu acest prilej.

Consulatul va fi condus de Consulul Onorific al țării noastre, Iacopomichele Cassiano, numit recent în această funcție de Guvernul Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat, evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului de stat, Pierre Dartou, ministrei pentru Relații Externe și Cooperare, Isabelle Berro-Amadei și Maryse Battaglia, Consilieră Națională. De asemenea, la ceremonie au participat mai mulți funcționari monegasci de rang înalt, membri ai corpului diplomatic acreditat la Monaco și reprezentanți ai mediului de afaceri.

„Ambasadoarea Corina Călugăru a evocat interesul autorităților naționale de a dinamiza și a diversifica relațiile moldo-monegasce, prin valorificarea potențialului și a oportunităților de cooperare dinte cele două state, concretizat inclusiv prin extinderea rețelei consulare onorifice și numirea unui Consul Onorific la Monaco.

Momentul culminant al evenimentului l-a constituit evoluția talentatei pianiste Martina Meola, oaspeții fiind impresionați de dăruirea și profesionalismul cu care tânăra abordează orice partitură. De origine din Republica Moldova, Martina Meola s-a remarcat de mică prin aptitudinile sale muzicale, iar la vârsta de doar nouă ani a fost admisă la prestigiosul Conservator „Giuseppe Verdi” din Milano”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Republicii Moldova în Franța.

Pe finalul evenimentului, oaspeții au fost invitați la degustarea vinurilor din Republica Moldova.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata