Copiii din Capitală continuă să fie informați despre importanța sortării și reciclării deșeurilor

0

Copiii din Capitală continuă să fie informați despre importanța sortării și reciclării deșeurilor. Alți peste 150 de copii care frecventează taberele de zi ale bibliotecilor din Chișinău au participat la ore speciale în cadrul campaniei de informare.

Astfel, în perioada 26 – 29 iunie, specialiștii Regiei „Autosalubritate” au mers la patru biblioteci. Este vorba de instituțiile „B.P. Hasdeu”, „Ovidiu”, „Centrul Internațional Academia Mihai Eminescu” și „Liviu Rebreanu”.

În cadrul acestor patru întâlniri, experții întreprinderii le-au prezentat copiilor materialul de informare cu genericul: „Fii Eco-Eroul Chișinăului și învață împreună cu noi regulile de sortare a deșeurilor”. Ulterior, lecția a fost explicată printr-un șir de activități practice, sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Amintim, Întreprinderea ”Autosalubritate” este unul dintre partenerii programului estival „Provocarea verii”, ediția a V-a, cu genericul „Chișinăul – oraș verde, oraș eco”, lansat de către Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.

Până acum, în cadrul Turului I și II de informare, organizat în 10 biblioteci municipale, au participat aproximativ 300 de copii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata