Cristian Hrițuc, analist român: Al doilea sondaj care confirmă că PAS scade dramatic în sondaje

0

Prăbușirea PAS în sondaje este o premieră pentru politica din Republica Moldova. Despre aceasta analistul român Cristina Hrițuc a scris într-un comentariu, pe rețelele de socializare. Politologul este de părerea că PAS are toate șansele să nu mai câștige alegerile niciodată.

“Al doilea sondaj care confirmă că PAS scade dramatic în sondaje. Cred că este cea mai abruptă scădere a unui partid politic, într-un timp atât de scurt, din istoria politică a Republicii Moldova. (…) Acei cetățenii care au votat acum aproape un an PAS și care acum nu se mai regăsesc intre votanți vor fi greu de convins.
Dacă PAS nu schimbă ceva radical acum, nu va mai putea câștiga vreodată alegerile!”, a scris Hrițuc.

Recent, într-o analiză publicată pe blogul său, Hrițuc a scris că eșecul PAS se datorează incompetenței.

“Guvernul Harvard, așa cum le place multora să spună, a eșuat. Sunt și motive obiective. Nu au avut o misiune ușoară. Criza gazelor i-a afectat extraordinar de tare. Dar la asta se mai adaugă și proasta comunicare, luptele care se dau între grupările din justiție și pe care cetățenii le pot observa, lipsa profesioniștilor din aparatul guvernamental. Așa cum am mai spus, PAS duce o lipsă de cadre. Nu au oameni pe care să îi ducă în aparatul de stat, la nivelul doi și trei, acolo unde trebuie implementate deciziile luate. Cantonarea PAS în tema luptei cu corupția nu mai produce efecte. E de ajuns să te uiți pe sondajele din ultimele luni și se poate observa că tema corupției este la distanță mare de temele de interes pentru cetățeni. Nu mai spun că momentan există percepția că lupta anticorupție înseamnă doar o confruntare politică”, a scris Hrițuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata