Cursa pentru funcția de premier: Marcel Spatari spune că profilul său a fost discutat în PAS

0

Deputatul PAS Marcel Spatari a confirmat că, în cadrul consultărilor privind desemnarea unui nou prim-ministru, au fost analizate mai multe candidaturi, inclusiv profilul său.

Potrivit parlamentarului, apariția numelui său în discuții este una firească, având în vedere funcția de președinte al Comisiei pentru integrare europeană și faptul că procesul de aderare la Uniunea Europeană reprezintă una dintre principalele priorități ale Republicii Moldova.

„Este normal ca numele meu să apară în discuții. Asta înseamnă dezbatere publică. Este absolut normal”, a declarat Marcel Spatari.

Întrebat dacă ar accepta funcția de prim-ministru în cazul în care ar fi desemnat, deputatul a precizat că există mai multe persoane al căror profil corespunde procesului de integrare europeană.

Spatari a menționat-o și pe Natalia Gherasimov, pe care a descris-o drept una dintre persoanele importante implicate în parcursul european al Republicii Moldova.

Funcția de prim-ministru a rămas vacantă după demisia lui Alexandru Munteanu. Ulterior, președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Eugeniu Osmochescu în calitate de premier interimar.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata