Curtea Supremă de Justiție are un nou președinte interimar

0

Judecătorul Vladimir Timofti a fost desemnat de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcția de președinte interimar al Curții Supreme de Justiției (CSJ).

Un ordin în acest sens a fost semnat de către președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, la 18 octombrie curent, relatează zdg.md.

Numirea lui Timofti în funcția de președinte interimar la CSJ vine după ce la 30 septembrie curent Parlamentul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la CSJ care prevede ca președintele și vicepreședintele interimar al CSJ să fie numiți de CSM.

Modificările înaintate de deputații PAS prevăd ca președintele și vicepreședintele interimar al Curții Supreme de Justiție să fie numiți de Consiliul Superior al Magistraturii. Până acum, în absența preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, atribuţiile acestuia le exercita unul dintre vicepreşedinţi în temeiul unei dispoziţii emise de preşedintele Curţii. În cazul când nu era desemnat vicepreşedintele care să exercite funcţiile preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) în absenţa acestuia, funcţiile în cauză erau exercitate de către vicepreşedintele cu cea mai mare vechime în muncă în Curtea Supremă de Justiţie.

Magistratul Vladimir Timofti a mai fost desemnat, în anul 2019, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcția de președinte interimar al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Asta după ce fostul președinte al CSJ, Ion Druță, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, a demisionat din funcția respectivă. Detalii aici

Sursa citată a scris anterior că Vladimir Timofti a făcut parte din completul de judecători de la CSJ care, la 12 februarie 2017, a respins ca inadmisibile recursurile depuse de părțile din dosarul ex-premierului Vladimir Filat, judecat pentru corupere pasivă și trafic de influență, condamnat de Judecătoria Buiucani la nouă ani de închisoare cu executare. Timofti a făcut parte și din completul de judecători care a pus punctul final în dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare.

Anterior, Ziarul de Gardă a scris că Vladimir Timofti, judecător la CSJ din 2003, locuiește într-o casă din or. Codru, mun. Chișinău, pe str. Crinilor, casă care, deși cu două niveluri, pare modestă în comparație cu cele ale altor colegi. Familia magistratului a achiziționat 1/2 din imobil încă în 2003, la scurt timp după ce Timofti era promovat la instanța supremă. Înainte de a ajunge la CSJ, Vladimir Timofti a fost vicepreşedinte al Judecătoriei militare din Chişinău.

Până la numirea lui Vladimir Timofti în funcția de președinte interimar al CSJ, această funcție a fost ocupată de către Tamara Chișca-Doneva.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata