Datorită amendamentelor lui Nichiforciuc, încasările la Bugetul de stat au înregistrat un salt spectaculos

0

Dacă în primele opt luni ale anului 2020 încasările din accize la articolele din tutun produse pe teritoriul Republicii Moldova au constituit 85,54 milioane lei, apoi în aceeaşi perioadă a anului 2021 au depăşit 242 milioane lei. Despre aceasta scrie moldstreet.com.

„Saltul spectaculos al încasărilor nu a rămas neobservat de Ministerul Finanţelor, care în nota de argumentare a proiectului de lege de rectificare a Bugetului de stat pentru 2021 a menţionat această creştere ca unul dintre factorii ce au permis acumularea de venituri mai mari în vistieria ţării. Cât nu este de straniu, dar această creştere se datorează în mare parte unor amendamente în legislaţie, promovate la finele anului trecut de fostul deputat democrat Eugen Nichiforciuc şi incluse în politica fiscală şi vamală pentru anul 2021, şi care au stimulat majorarea producţiei la întreprinderile locale. E vorba de aplicarea accizei la aşa-zisele ţigări cu foi (cigarillos) „de dimensiuni mici cu o greutate maximă de 3 grame”, termen inclus în legislaţie tot în 2020 şi pentru care acciza a fost stabilită la 41% din valoarea acestora în lei. La fel şi pentru categoria „Alte ţigări de foi, trabucuri şi ţigarete conţinând înlocuitori de tutun”. În schimb pentru ţigarete, cu filtru sau fără, acciza pentru anul 2021 a fost stabilită la 621 lei plus 13% din valoare, dar nu mai puţin de 834 lei pentru o mie de bucăţi”, notează sursa citată.

Site-ul în context aminteşte firmele ce au beneficiat de această impozitare preferenţială, dar şi de opiniile deputaţilor din alte fracţiuni, care, la acea etapă, au criticat amendamentul lui Eugen Nichiforciuc.

Totodată, Eugen Nichiforciuc a publicat pe Facebook o postare la temă.

„Mă bucur că, în sfârșit, s-a separat grâul de neghină, iar politicul – de interesul național… Rezultatele amendamentului pe care l-am propus și pentru care am fost atacat cel mai tare, acum surprind pozitiv. Creștere de aproape 160 mln lei a încasărilor la bugetul de stat pentru primele 8 luni ale anului curent, comparativ cu anul trecut și dezvoltarea producătorului autohton, sunt lucruri care au fost pentru mine prioritare și pe care am mizat. Altfel spus, au câștigat cetățenii țării noastre. Apropo, în calcul nu s-au luat și alte taxe, impozite și beneficii precum defalcările la fondul social, creșterea consumului, apariția mai multor locuri noi de muncă, profitul producătorului autohton și altele. Deci, efecte benefice ale modificării pentru care am fost criticat în zădar sunt mult mai multe. Mi-am asumat atunci criticile, la fel ca și în alte cazuri, dar rezultatele sunt pe măsură – a câștigat țara, au câștigat cetățenii. Adevărul iese la suprafață, mai devreme sau mai târziu”, a declarat Nichiforciuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata