De Ziua Europei, peste 1000 de copii vor încânta publicul prezent în Piața Marii Adunări Naționale

0

De Ziua Europei, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, peste 1000 de copii din municipiul Chișinău vor încânta publicul cu talentul și entuziasmul lor. Colectivele de copii, care vor evolua cu programe culturale și artistice, sunt din mai multe instituții de învățământ extrașcolar ale Direcției Generale Educație, printre care: CCC „Ghiocel”, CAE „Curcubeul”, CCC „Floarea Soarelui”, CEE „Lăstărel” și CCC „Luceafărul”.

Despre acest lucru a informat, astăzi, 8 mai, Primarul General, Ion Ceban, care, în context, a amintit că, în Orășelul European din PPMAN, Primăria Chișinău va avea două corturi cu informații despre proiectele pe care le desfășoară împreună cu partenerii de dezvoltare.

„În primul cort vor fi prezentate informații despre toate proiectele iar cel de-al doilea cort va fi dedicat tinerilor și activităților Centrelor municipale de Tineret”, a subliniat edilul.

În prezent, Capitala are un portofoliu de aproape 3 miliarde de lei, care cuprinde proiecte în domeniul eficienței energetice, reabilitarea drumurilor, Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, restabilirea rețelelor de apeduct și canalizare, reabilitarea râului Bîc și multe altele ce includ domeniul social, educațional, tineret și lansarea afacerilor.

„La corturile Primăriei Municipiului Chișinău vom desfășura diverse activități pentru toate vârstele. Vom avea sesiuni de discuții cu vizitatorii, prezentări de proiecte, joc de șah cu campioni (juniori și seniori), quiz despre Chișinău cu premii, spațiu special amenajat pentru distracția copiilor”, a amintit Primarul General al Capitalei Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata