Declarația PSRM: Acțiunile Maiei Sandu în raport cu oponenții politici se încadrează în caracterul unui regim autoritar și antidemocratic, cu elemente ale statului capturat

0

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova constată cu îngrijorare derapajele ilegale și antidemocratice ale noii puteri, acțiuni care devin tot mai multe și mai periculoase pentru statul de drept. Potrivit unei Declarații semnată de PSRM, întreaga societate atrage atenția la faptul că multe acțiuni ale actualei guvernări sunt inspirate din perioada “statului capturat”, iar unele chiar le depășesc pe acestea prin caracterul abuziv și ilegal. Anume prin această prismă sunt privite și dezvăluirile făcute astăzi de Procurorul General, Alexandru Stoianoglo, despre solicitările ilegale ale președintelui țării, Maia Sandu, de a fi fabricate dosare politice pe numele oponenților din Parlament. 

”Pornind de la principiul constituțional de independență și egalitate a ramurilor puterii în stat, orice ingerință a instituției politice în înfăptuirea justiției este abuz și fapt ilegal. Pe lângă aspectul juridic ce contravine flagrant normei de drept, acțiunile Maiei Sandu în raport cu oponenții politici, pe care dorește să-i persecute utilizând în acest sens justiția, se încadrează în caracterul unui regim autoritar și antidemocratic, cu elemente ale statului capturat. Subliniem că aceste acțiuni contravin normei Constituției Republicii Moldova, se încalcă și Codul de procedură penală şi normele unanim recunoscute ale dreptului internațional, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte”, se menționează în declarația socialiștilor. 

PSRM mai evidențiază că, după căderea regimului Plahotniuc, în perioada când actualul lider al socialiștilor Igor Dodon a fost președinte de stat, nu a fost pornit niciun dosar politic și nu au fost date indicații Procurorului General, păstrându-se independența acestei instituții. Dimpotrivă, au fost închise mai multe dosare politice inițiate la comanda regimului Plahotniuc pe numele unor lideri politici, inclusiv pe numele Maiei Sandu. 

”Fabricarea de dosare penale la comandă împotriva reprezentanților PSRM nu este o noutate, au fost cu zecile pe vremea guvernării Plahotniuc, de aceea nu ne temem de astfel de metode de șantaj politic și nici nu ne vom lăsa intimidați. Vrem, însă, ca societatea să afle adevărul despre aceste practici dictatoriale ale noii guvernări, iar cei care comit astfel de ilegalități și abuzuri să răspundă în fața legii. Știm că actualul regim este în imposibilitate să-și onoreze promisiunile electorale și încearcă să acopere acest lucru cu astfel de show-uri politice, de aceea se fac presiuni enorme asupra Procuraturii Generale, Agenției Naționale de Integritate și altor instituții să fabrice dosare la comandă împotriva opoziției. Cerem guvernării să înceteze acestea abuzuri împotriva opoziției, să se ocupe de gestionarea crizei pandemice și problemele urgente ale societății”, menționează PSRM. 

Ținând cont de gravitatea celor enunțate de Procurorul General, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer instituției prezidențiale să facă publică stenograma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din data de 10 august. Potrivit PSRM, cetățenii au dreptul să știe ce acțiuni întreprinde șeful statului, precum și cât de corecte sunt acestea din punct de vedere legal.

Juriștii PSRM pregătesc adresări către mai multe instituții internaționale în materie de drept și de respectare a democrației și supremației statului de drept, pentru a sesiza gravele încălcări și abuzuri din partea actualei guvernări. De asemenea, PSRM atrage atenția corpului diplomatic acreditat la Chișinău să ia atitudine în raport cu fărădelegile comise de actuala putere, care încalcă principiile democratice și supremația legii. 

PSRM anunță că va depune tot efortul pentru a apăra statul de drept în Republica Moldova și se va opune pe toate căile legale unei noi capturări a statului de către un alt regim, de aceeași sorginte pe care a avut-o și “regimul Plahotniuc”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata