Deputat: O nouă platformă de colectare a deșeurilor lângă Stăuceni reprezintă un pericol pentru Capitală și pentru sănătatea locuitorilor

0

O nouă platformă de colectare a deșeurilor lângă Stăuceni, așa cum își propun deputații PAS reprezintă un pericol pentru Capitală și pentru sănătatea locuitorilor. Declarația a fost făcută de parlamentarul Gaik Vartanean, care cere excluderea proiectului PAS, inclus pe ordinea de zi a Parlamentului fără consultări publice și avizele structurilor responsabile.

”Proiectul este un pericol pentru cetățeni și nu poate fi realizat fără avizul structurilor responsabile, fără consultări și fără un studiu de mediu. Nimeni nu a știut nimic despre acest proiect, a apărut peste noapte. Nimeni dintre locuitorii din Stăuceni, Tohatin din sectoarele Ciocana și Râșcani nu a știut despre acest proiect. În raza Chișinăului, deputații PAS vor crearea unei platforme de colectare a deșeurilor din raioanele țării pe o suprafață echivalentă cu 50 de stadioane de fotbal. Vor să deschidă un nou poligon, în timp deja există unul la Țânțăreni care corespunde tuturor normelor. Cer excluderea proiectului de pe agendă, iar primăriile Stăuceni și Tohatin să convoace consiliile locale și să discute acest subiect. Oamenii trebuie să decidă. Este inadmisibil să fie creat un alt poligon de colectare a deșeurilor, în timp ce avem deja o platformă”, a declarat deputatul Gaik Vartanean în cadrul unei conferințe organizată înainte de ședința plenară.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata