Deputații au votat, cu puțin timp în urmă, pentru declararea stării de urgență din cauza deficitului de gaze.
Astfel, 58 de deputați au votat pentru instaurarea stării de urgență pentru 60 de zile.
Guvernul a cerut instituirea stării de urgență în condițiile în care concernul rus Gazprom a avertizat în privința sistării livrării de gaz, începând cu 21 ianuarie, în cazul în care Republica Moldova nu va achita în avans consumul, iar Moldovagaz nu dispune de sursele financiare necesare.
În Republica Moldova a mai fost declarată stare de urgență din cauza deficitului de gaze, în toamna anului trecut, atunci când nu fusese prelungit contractul de livrare, iar concernul rus a redus livrările. Republica Moldova plătește mai mult pentru gaze, din toamna anului trecut, în contextul majorărilor pe piețele internaționale, dar unii experți și politicieni susțin că unele condiții din contract, inclusiv cele financiare, sunt motivate politic.