Deputatul PAS recunoaște eșecul în gestionarea prețurilor la produsele petroliere

0

Deputatul PAS Radu Marian recunoaște eșecul în gestionarea prețurilor la produsele petroliere. Într-un interviu pentru radio Europa Liberă, parlamentarul a declarat că a fost un soi de intervenție de pompier când pe piață era criză de combustibil. Totodată, Marian nu mai spune că benzina și motorina se scumpesc din cauza schemelor, așa cum declara în timpul campaniei electorale. Acum parlamentarul dă vina pe cotațiile internaționale.  

„Aceste scumpiri care au acum loc pe piaţa internaţională erau să se răsfrângă şi în cadrul legii precedente. Partea bună e că în momentul în care va fi o scădere de cotaţii asta se va răsfrânge imediat şi pe piaţa locală. Asta este şi ideea proiectului, noi am vrut să aducem cât mai multă transparenţă.

Este marja maximă, în mod normal într-o piaţă normală companiile ar trebui să încerce să concureze sub marja asta maximă. Din păcate, ele nu o fac, companiile sunt foarte hapsâne. Este o problemă sistemică pe care trebuie s-o rezolvăm prin 1. Consiliul Concurenţei, şi eu sper că noi o să schimbăm conducerea cât de curând, şi 2. Noi pregătim acum un proiect de lege mai complex care să reglementeze mai dur modul în care se raportează cheltuielile”, a declarat Marian.

Amintim că la început de septembrie, au intrat în vigoare modificările la legea cu privire la produsele petroliere, adoptate de PAS. Inițiativa prevede că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică stabilește prețul maxim de referință. În urma acestor modificări, benzina și motorina se scumpesc zilnic, fapt care provoacă nemulțumirea cetățenilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata