Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Buiucani, au destructurat activitatea infracțională a unei grupări specializate în comercializarea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul magazinelor online.
Timp de 2 luni, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a unui membru activ al grupării, un bărbat de 24 de ani, originar din regiunea Transnistreană, temporar domiciliat în mun. Chișinău.
Polițiștii au stabilit că suspectul, fiind membru activ al unei grupări specializate în traficul ilicit de droguri sintetice, la începutul anului 2023, împreună cu soția au venit în Moldova și au închiriat un apartament.
Bărbatul primea droguri de diferite tipuri în cantități angro, le diviza în doze mici, apoi le plasa în ascunzișuri de unde erau realizate consumatorilor finali prin intermediul magazinelor online. La fel, pentru a-și atrage clienții pe fiecare doză încleia stickere cu denumirea magazinului.
Polițiștii au reținut suspectul în flagrant, iar în urma percheziției efectuate la domiciliul închiriat au fost depistate și ridicate cântare la scara mică, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, droguri sintetice de tip Mefedron, marijuana, droguri de tip PVP (sare) și hașiș.
Valoarea drogurilor scoase din circuit pe piața neagră constituie peste 1 milion de lei.
Suspectul a fost arestat pe un termen de 30 zile.
În continuare, polițiștii desfășoară acțiuni speciale de investigații pentru a stabili și complicitatea altor persoane implicate în infracțiune.