Destructurarea unei rețele de escroci care a prejudiciat 25 agenți economici cu peste șapte milioane lei

0

Polițiștii sub conducerea procurorilor PCCOCS, desfășoară marți dimineața percheziții într-o cauză penală de escrocherie cu produse agricole, pusă în aplicare în vara și toamna anului 2021.

Perchezițiile au loc la mai multe adrese din republică, urmare a documentării și investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției generale urmărire penală și ai Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea PCCOCS cu sprijinul angajaților de la BPDS „Fulger”  a IGP.  Iar așa cum printre locațiile percheziționate sunt și două penitenciare, operațiunea se desfășoară prin cooperarea angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor. Astfel, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate sume bănești, cartele bancare, telefoane mobile, ciorne, ștampile folosite la comiterea infracțiunilor investigate, precum și acte contabile.

Schema infracțională are la bază trei companii din domeniul agricol, care activau coordonat pentru implementarea acesteia, iar printre organizatorii ei sunt și persoane aflate în detenție, inclusiv persoane condamnate la detenție pe viață. Două din aceste companii au fost fondate în 2021 și aveau ca administratori foști deținuți; a treia companie avea un istoric de activitate mai lung, însă în cadrul investigațiilor, oamenii legii au constatat faptul că aceasta activa în baza unei ștampile falsificate.

Astfel, în vara anului trecut organizatorii au format un centru de apel care identifica companii din domeniul agricol ca potențiale victime, care-și manifestau interesul să pună în vânzare produse agricole. ulterior, organizatorii schemei contactau companiile investigate, care se deplasau la agenții economici interesați, unde ridicau produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfii de la victime, companiile le vindeau altor agenți economici, fără ca să le achite marfa obținută.

Urmare a plângerilor depuse, oamenii legii au pornit 25 de dosare penale, care acum au fost conexate într-unul singur. Pe parcursul investigațiilor, au fost reținute opt persoane, cu privire la care  procurorii PCCOCS vor depune demersuri de solicitare a arestului preventiv. Alte șapte persoane investigate sunt deținuți, care vor fi transferați temporar într-o altă instituție penitenciară pentru asigurarea eficienței investigațiilor. Pe parcursul investigațiilor, până la trimiterea dosarului în judecată și pronunțarea unei hotărâri finale, persoanele investigate se prevalează de prezumția nevinovăției.

Menționăm, anterior au fost reținute și plasate în arest alte trei persoane. Astfel, în cadrul dosarului figurează peste 20 de persoane investigate pentru escrocherii împotriva celor 25 de agenți economici, care au fost prejudiciați cu peste șapte milioane lei.

În context, oamenii legii îndeamnă cetățenii și agenții economici să manifeste prudență la încheierea tranzacțiilor comerciale, inclusiv prin verificarea condițiilor propuse de ofertanți și istoricului activității persoanelor fizice/juridice care vin cu asemenea oferte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata