La trei ani după condamnarea lui Ilan Șor la 15 ani de închisoare și obligarea acestuia la plata unui prejudiciu de peste 5,2 miliarde de lei, statul a reușit să recupereze doar aproximativ 541.000 de lei, adică circa 0,01% din sumă.
Potrivit unei analize publicate de Ziarul de Gardă, până în aprilie 2026, singurul bun vândut la licitație a fost un automobil GAZ 2410, în timp ce alte sume au fost obținute din conturi bancare blocate anterior.
Autoritățile au pus sub sechestru mai multe bunuri, inclusiv apartamente, terenuri, o vilă de lux, automobile de lux și conturi bancare, însă o mare parte a procedurilor de executare este blocată din cauza contestațiilor depuse în instanță.
Potrivit Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova, valoarea bunurilor sechestrate depășea inițial 548 de milioane de lei, aproximativ 10% din prejudiciul stabilit de instanță. Autoritățile susțin că încearcă să identifice active suplimentare ale lui Ilan Șor și în afara țării.
Executorii judecătorești afirmă că numeroase acțiuni sunt contestate, iar în unele cazuri procedurile de vânzare sunt suspendate până la deciziile instanțelor. În paralel, există și un litigiu privind schimbarea creditorului, după ce creanța a fost transferată către stat.
Marcel Dumbravan a declarat că investigațiile privind recuperarea continuă, inclusiv în colaborare internațională, însă procesul rămâne complex și de durată.
Ilan Șor a fost condamnat definitiv în dosarul „furtul miliardului”, dar a părăsit Republica Moldova înainte de pronunțarea sentinței și se află în prezent în afara țării.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
