Dodon a ajuns la PG și este interogat de procurori în dosarul Energocom

0

Fostul președinte moldovean, Igor Dodon, a ajuns marți, 25 ianuarie, la Procuratura Generală (PG), acolo unde este audiat și răspunde la toate întrebările procurorilor în cadrul cauzei penale SA „Energocom” privind procurarea energiei electrice în perioada 2008-2009, atunci când Dodon era ministrul al Economiei.

Socialistul are statut de bănuit în acest dosar.

Procesul de audiere a început la ora 10:00.

Igor Dodon urmează să facă, marți, primele declarații în fața acuzatorilor în acest dosar, după ce la prima ședință, din 29 decembrie anul trecut, la care a fost citat la Procuratura Generală (PG), socialistului i-a fost doar înaintă ordonanța. 

Atunci, Dodon le-a solicitat procurorilor timp pentru a face cunoștință cu materialele cauzei penale în care are statut de învinuit, pentru ca ulterior să facă declarații pe marginea dosarului și să răspundă la toate întrebările acuzatorilor de stat.

La 29 decembrie 2021 Igor Dodon s-a prezentat la Procuratura Generală (PG) pentru a fi audiat în cadrul cauzei penale SA „Energocom”. 

Atunci, însă, Dodon a solicitat termen pentru a se pregăti de darea declarațiilor. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata