Doi moldoveni, documentați pentru uz de acte falsificate

0

Un permis de conducere și un certificat de vaccinare, cu semne de falsificare, au fost depistate asupra a doi pasageri ai unor curse internaționale. În punctul de trecere a frontierei Leușeni au fost înregistrate cazurile. 

Pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova, la controlul de frontieră s-a prezentat un tânăr de 37 de ani. Acesta se deplasa ca pasager al cursei Moldova – Germania. Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei și bagajelor acesteia. Astfel, în portmoneul personal al călătorului s-a depistat un permis de conducere eliberat pe numele său, pretins a fi eliberat de autoritățile competente din Slovacia. În timpul verificărilor, cu tehnica specială din dotare, s-a constatat prezența unor semne rezonabile de falsificare.
Audiat, tânărul a declarat că și-a perfectat documentul în 2019, prin intermediari, contra sumei de 700 de euro.

Într-un alt caz, pentru a fi scutit de regimul carantinei, un conațional a prezentat dovada imunizării cu vaccinul CoronaVac. Verificat în baza de date, certificatul s-a dovedit a fi fals, deoarece numele posesorului nu figurează în lista persoanelor vaccinate împotriva Covid-19.
La audieri, bărbatul a menționat că s-a imunizat la instituția medicală din localitatea de domiciliu și nu poate explica discordanța.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata