Dosar nou pe numele lui Stoianoglo

0

Procurorii au inițiat un nou dosar pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit surselor Deschide.MD acesta este învinuit pe două capete de acuzare – divulgarea datelor urmăririi penale, dar și pentru inviolabilitatea vieții personale.

Solicitată telefonic, Mariana Cherpec, purtătorul de cuvânt al PG, a confirmat informația pentru Deschide.MD. Potrivit reprezentantului PG, este vorba despre un dosar penal pe două capete de acuzare.

Este vorba despre articolul 177 alin.2 din Codul Penal (Inviolabilitatea vieții personale), dar și articolul 315 alin. 2 din Codul Penal (divulgarea datelor urmăririi penale de către persoana abilitată cu controlul desfășurării urmăririi penale).

În acest dosar, alături de Stoianoglo va fi vizat și fostul procuror Carolina Vidrașco-Brînza. Dânsa era unul dintre procurorii care instrumentează cauza penală în care fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și a părăsit sistemul procuraturii la începutul lunii noiembrie curent.

Amintim că, în luna octombrie, Alexandr Stoianoglo, când încă deținea funcția de procuror general, a prezentat într-o conferință de presă corespondența dintre fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, cu fostul șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Este de menționat că Stoianoglo este cercetat penal și în alte dosare penale, unul dintre care a ajuns pe masa judecătorilor. Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo și fostei sale subalterne, i se incriminează că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163.990,13 lei, prin ce a prejudiciat bugetul Procuraturii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata