Drapelul de Stat de pe clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost coborât în bernă, iar Drapelele de Stat din faţa instituției au fost legate cu panglică de doliu, în memoria Valentinei Rusu-Ciobanu, transmite democracy.md cu referire la btv.md.
Pictorița a încetat din viață pe 1 noiembrie, la vârsta de 101 ani. În memoria artistei plastice, ieri, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, deputații au ținut un minut de reculegere.
Astăzi, au loc funeraliile pictoriței, ziua de 5 noiembrie 2021 fiind declarată, prin Decret al șefului statului, zi de doliu național în toată țara.
Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920, în Chișinău, și a fost una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste plastice din țara noastră.