Un avion rusesc de tipul Antonov An-12 s-a prăbuşit la aterizare pe un aeroport din Siberia: 7 persoane au decedat

0

Șapte persoane au murit după ce avionul Antonov An-12 în care se aflau s-a prăbușit la a doua încercare de aterizare, lângă un aeroport din Siberia. 61 de astfel de aeronave s-au prăbușit de la începutul anilor 2000 până în prezent, bilanțul deceselor fiind de 1171 de oameni.

Un avion cargo de tipul Antonov An-12, aparţinând companiei Grodno din Belarus, s-a prăbuşit şi a luat foc miercuri lângă aeroportul din oraşul rus Irkutsk, au anunţat autorităţile ruse.
La fața locului au fost trimise peste 100 de persoane și nu mai puțin de 50 mașini speciale. Din primele informații, avionul s-a prăbușit chiar înainte de aterizare. Martorii spun că au observat flăcările la unul dintre motoare, după care avionul a intrat picaj necontrolat.

Conform autorităţii aeronautice ruse Rosaviaţia, avionul a ratat prima încercare de aterizare, iar în timpul revenirii la aterizare s-a pierdut contactul cu aparatul, transmite Agerpres. Ministerul de Urgențe a declarat că aeronava „dispăruse de pe radar” în timpul ultimei părți din procedura de aterizare în afara orașului, transmite Moscow Times.

La bordul avionului se aflau numai membri ai echipajului, trei belaruşi, doi ruşi şi doi ucraineni.

„Singurul lucru pe care-l putem vedea este că, din păcate, toată lumea a murit”, a declarat Igor Kobzev, guvernatorul regional din Irkuţk.

Imaginile de la locul accidentului arată pompieri luptând cu flăcările, în condiţii de ninsoare.

Avionul cargo, fabricat în anul 1968, nu avea încărcătură la bord şi decolase din oraşul rus Iakuţk. La fața locului a fost găsită și cutia neagră a aeronavei din care specialiștii vor încerca să afle cauza exactă a catastrofei. Avioanele tip Antonov au fost implicate în mai multe accidente letale în ultimii ani. De la începutul anilor 2000, până în prezent, 61 de aeronave de acest tip s-au prăbușit, bilanțul deceselor fiind de 1.171 de persoane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata