Edilul capitalei: Construcția benzii suplimentare de virare în intersecția străzilor Calea Orheiului și Studenților continuă activ

0

Construcția benzii suplimentare de virare în intersecția străzilor Calea Orheiului și Studenților continuă activ. Potrivit primarului general Ion Ceban, muncitorii „Exdrupo” desfășoară concomitent acțiuni de terasament, montare a bordurilor, așternerea pietrișului și amenajarea trotuarului pentru pietoni, unde în prezent se montează pavajul.

„Săptămâna trecută, în intersecția dată, lucrătorii „Lumteh” au finalizat lucrările de modernizare a semafoarelor. După ce a fost schimbată rețeaua subterană de cabluri pe tot perimetrul intersecției, pe direcția Stăuceni, au fost înlocuite și semafoarele vechi pe altele noi, de tip LED, fiind transferate de pe piloni electrici pe consolă separată. Totodată, au fost instalate și semafoare LED, cu timer, pentru pietoni.

Sistemul de dirijare a obiectivului de semafoare a fost modificat parțial, pentru a corespunde noii benzi de circulație”, a declarat acesta.

Bandă suplimentară de virare are drept scop fluidizarea traficului rutier în zonă. întrucât problema ambuteiajelor în această intersecție persistă de mai mulți ani, s-a considerat oportun de a amenaja treptat benzi suplimentare.

Lucrările au demarat la începutul lunii februarie, fiind realizate în proporție de 40 la sută.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata