Ex-executor judecătoresc, deferit justiției: A adus prejudiciu de 32.000 euro

0

Un ex-executor judecătoresc învinuit de săvârșirea infracțiunii de abuz de serviciu, cu cauzarea unui prejudiciului material estimat la suma de 32.000 euro va apărea în fața foștilor colegi.

Urmărirea penală a fost pornită în martie 2022, de către Procuratura Anticorupție în baza plângerii unei persoane fizice.

În rezultatul efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că învinuitul, fiind investit cu atribuții de exercitare a activității de executare silită în circumscripția mun. Chișinău, având în gestiune procedura de executare, privind încasarea de la administratorii și fondatorii unei întreprinderi în proces de lichidare a unei creanțe în mărime de 75.600 lei, cunoscând despre existența unei hotărâri definitive și executorii, prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare a unui mijloc de transport, ce aparținea părții vătămate, cu restabilirea drepturilor de proprietate și de gaj, comercializat anterior în cadrul aceleași proceduri de executare, a continuat în mod intenționat urmărirea anume acestui bun, în scopul realizării înregistrării dreptului de proprietate după posesorul actual al mijlocului de transport.

Astfel, contrar hotărârii instanței de judecată, neglijând solicitările părților vătămate de restituire a bunului urmărit, de către executorul judecătoresc au fost desfășurate succesiv două licitații de comercializarea a mijlocului de transport nominalizat la un preț diminuat, organizate în așa fel încât câștigător să devină deținătorul său actual.

Deși instanța a respins procesele-verbale de licitație, obligându-l să înlăture neajunsurile, învinuitul a neglijat acest fapt, iar în rezultat părțile vătămate nu și-au putut realiza drepturile restabilite prin hotărârea instanței de judecată, fiind cauzat un prejudiciu material estimat la suma de 32.000 euro.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 67.500 la 117.500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata