Finlanda acordă 92 de milioane de euro în ajutor pentru Ucraina și ţările afectate de agresiunea rusă

0

Finlanda va aloca suplimentar 92 de milioane de euro pentru a sprijini Ucraina şi ţările afectate de agresiunea rusă. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe al Finlandei.

Fondurile alocate de Finlanda vor fi direcţionate către Fondul de criză al Asociaţiei internaţionale de dezvoltare (IDA) al Grupului Băncii Mondiale, creat la începutul anului, pentru a extinde sprijinul pentru Ucraina şi Moldova, precum şi pentru alte ţări afectate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, transmite democracy.md, cu referire la infotag.md. 

Potrivit sursei, 62 de milioane de euro vor merge către Programul de sprijin pentru redresarea Ucrainei şi Republicii Moldova: 12 milioane sub formă de grant, iar 50 de milioane sub formă de credit. În Ucraina, aceste fonduri vor fi utilizate pentru a răspunde necesităţilor din domeniile asistenţei medicale, transporturilor, energiei, agriculturii, locuinţelor şi asigurării sociale.

În Moldova, Fondul de Criză al IDA va contribui în primul rând la acoperirea costurilor de cazare a refugiaţilor ucraineni, precum şi la finanţarea programelor de dezvoltare şi răspuns la crize care sprijină redresarea economică şi socială a ţării.

„Această finanţare suplimentară demonstrează sprijinul neclintit al Finlandei pentru Ucraina, în conformitate cu programul guvernamental. De asemenea, vom sprijini îmbunătăţirea securităţii alimentare în ţările afectate de invazia rusă. Trebuie să asigurăm funcţionarea serviciilor esenţiale în pofida războiului”, a declarat ministrul finlandez al comerţului extern şi dezvoltării, Ville Tavio.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata