Fiul președintelui SUA riscă 17 ani de pușcărie

0

Procurorii federali americani i-au deschis un al doilea dosar penal lui Hunter Biden, fiul președintelui SUA, Joe Biden, pe care îl acuză de fraude fiscale. Rechizitoriul procurorilor conține nouă capete de acuzare și îl acuză pe Hunter Biden de punerea la punct a unei „scheme” pentru a evita plata de taxe federale în valoare de cel puțin 1,4 milioane de dolari, în perioada 2016-2019, informează BBC.

Casa Albă nu a făcut comentarii referitoare la acuzațiile pe care procurorii i le-au adus fiului lui Joe Biden.

Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, Hunter Biden riscă până la 17 ani de închisoare.

În rechizitoriu, procurorii susțin că Hunter Biden a realizat venituri „substanţiale”, inclusiv dintr-o companie pe care a înfiinţat-o cu un conglomerat de afaceri chinez, compania energetică ucraineană Burisma şi „un om de afaceri român nenominalizat”.

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, mai are deschis pe numele său un alt dosar penal, în care e acuzat de infracțiuni legate de nerespectarea legislației referitoare la armele de foc. În acest caz, Hunter Biden a pledat nevinovat.

Rechizitoriul dosarului în care Biden e acuzat de fraude fiscale conține 56 de pagini. Procurorii susțin că acesta și-a cheltuit banii pe „droguri, escorte, iubite, hoteluri și mașini de lux, haine și alte lucruri personale. Pe scurt: pe orice, în afară de plata taxelor”.

Astfel, Hunter Biden e acuzat de procurori că a cheltuit între 2016-2019 peste 188.000 de dolari pentru „divertisment pentru adulți” și peste 683.000 de dolari pentru „plăți – diverse femei”.

În plus, Hunter Biden e acuzat că deși „a beneficiat personal de peste 7 milioane de dolari, venit brut” în perioada 2016-2020 „a refuzat în mod conștient să-și plătească taxele din 2016, 2017, 2018 și 2019, chiar dacă a dispus de fonduri pentru plata taxelor”.

De asemenea, fiul președintelui american e acuzat că a cheltuit în 2018 peste 1,8 milioane de dolari, din care câteva sute de mii de dolari „cash”: circa 383.000 de dolari pentru plata escortelor de lux și alți 151.000 de dolari pentru „articole de îmbrăcăminte”. De asemenea, el a cheltuit 10.000 de dolari, conform procurorilor, pentru „a-și cumpăra statutul de membru într-un club sexual”.

În apărarea sa, Abbe Lowell, avocatul lui Hunter Biden a replicat că dosarul e unul politic: „Dacă numele de familie al lui Hunter ar fi fost altul decât Biden, acuzațiile nu ar fi existat”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata