FLASH! Se clatină scaunul ministrului Finanțelor! BCS i-a înaintat o moțiune simplă

0

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi. Proiectul a fost prezentat în plenul Parlamentului de către deputatul socialist Petru Burduja.

„Programul de guvernare, intitulat „Moldova vremurilor bune”, conținea promisiuni mirobolante de transformare și eficientizare a sectorului finanțelor publice, dând asigurări la un viitor prosper pentru cetățeni. În realitate însă, constatăm cu regret și alarmare că populația Republicii Moldova devine în pași galopanți tot mai săracă iar Ministerul Finanțelor, în frunte cu dl Dumitru Budianschi nu a întreprins nici o măsură pentru depășirea crizei”, a declarat Burduja.

Deputatul a amintit că începând cu ultimul trimestru al anului 2021, rata inflației este într-o continuă creștere, înregistrând la data de azi cifra record de 27,07%, cea mai înaltă în Europa și din regiune.

„Cu titlu de comparație, la momentul investirii în funcție a actualului Ministru al Finanțelor, rata inflației a constituit 4,64%. Concomitent, rata de bază, aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt, inclusiv rata dobânzii la creditele pentru agenții economici și persoanele fizice, a înregistrat o ascensiune de la 3,65 puncte stabilită la 30 iulie 2021 până la 18,50 puncte la momentul actual. În tot acest timp, Ministerul Finanțelor nu a intervenit cu politici de
gestionare a crizei, iar astăzi ne pomenim cu scumpiri record”, a mai spus Burduja.

BCS consideră iminent necesar întreprinderea unui șir de măsuri, precum revizuirea bugetului de stat pentru anul 2022, cu scopul reflectării situației inflaționiste reale în compartimentele acestuia, reieșind din datele și dinamica oferită de către Banca Națională a Moldovei; instituirea moratoriului asupra controalelor de stat; stabilirea cotei TVA de 0% pentru impozitul pe venitul reinvestit al agenților economici; instituirea reducerii cotei accizelor cu 50% și aplicarea scutirii de TVA cu „0” % pentru benzină și motorină și altele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata