Fostul Partid „Șor”, vizat în zeci de cauze penale pentru finanțare ilegală și corupere electorală

0

Procuratura Anticorupție a inițiat, în perioada 2019–2026, 66 de cauze penale privind infracțiuni electorale, inclusiv finanțarea ilegală a partidelor și coruperea alegătorilor. O parte semnificativă dintre investigații vizează foști membri și reprezentanți ai fostului Partid „Șor”, formațiune politică declarată neconstituțională.

Potrivit datelor instituției, 41 de dosare au fost deja trimise în instanță, iar 30 s-au finalizat cu sentințe de condamnare, vizând 37 de inculpați.

În total, 29 de persoane cu funcții în cadrul fostului Partid „Șor” au fost puse sub acuzare, inclusiv deputați, un bașcan și mai mulți foști lideri ai structurilor teritoriale ale formațiunii.

Din cele 66 de cauze, majoritatea vizează finanțarea ilegală a partidelor și campaniilor electorale, alte dosare fiind legate de coruperea alegătorilor și gestionarea ilegală a fondurilor electorale.

În ultimii ani, numărul dosarelor a crescut semnificativ, în special în 2024 și 2025, când au fost deschise zeci de cauze noi.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata