Fostul sportiv, Ivan Șoltoianu – trimis în judecată

0

Joi, procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI și SIS, l-au reținut în Chișinău pe bărbatul care ar fi comandat șantajul fostului partener de afaceri, de la care ar fi primit ilegal începând din 2019 peste 5.000.000 lei.

Faptele au început în perioada în care victima își ispășea pedeapsa în penitenciarul din Cricova, pentru o escrocherie. Inițial, după cum procurorii PCCOCS anunțau în aprilie 2023, bănuitul reținut acum apelase la sportivul Ivan Șoltoianu care-și ispășea pedeapsa pentru omor și care-l amenința pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea. Șantajul a continuat și ulterior ispășirii pedepsei cu închisoarea, cu implicarea unui bănuit din Georgia cu rang de „hoț în lege,” care urmează să fie anunțat în căutare de autoritățile din Moldova. 

Victima are vârsta de 45 de ani, iar afacerea comună pe care o avea cu bănuitul era în domeniul parcărilor auto. Neînțelegerea pornise de la anumite datorii, care deși au fost întoarse, pretențiile financiare au luat forma ilegală a șantajului, în baza diferitor cutume în lumea criminală. Prin urmare, după ce bănuitul ar fi obținut astfel ilegal acei peste 5.000.000 lei – atât bani în numerar, cât și în contul mașinilor de lux – victima l-a denunțat. 

Ulterior perchezițiilor desfășurate la bănuit, în Chișinău, acesta a fost reținut, iar procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au solicitat plasarea lui în arest preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor care s-ar face vinovate de comiterea acestui șantaj. 

Reamintim, pe caz a fost anunțat în căutare și însuși organizatorul șantajului – capul organizației criminale „Nicu Patron.” Cercetările continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata