Fracțiunea PAS în Legislativ are un nou deputat

0

 Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” are un nou deputat. Este vorba despre Ion Poia, al cărui mandat a fost validat de Curtea Constituțională.

Deputatul a fost salutat, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Ion Poia este contabil de meserie, absolvent al Universității Libere Internaționale din Moldova. Originar din Ungheni, a deținut mandate de consilier municipal și raional. Mandatul de deputat de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate a devenit vacant după ce Gheorghe Agheorghiesei a fost ales primar al comunei Vărzărești din raionul Nisporeni.

Totodată, la ședința plenară de astăzi a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care se ia act de cererea de demisie a Galinei Sajin, care a fost depusă din motive personale. Respectiv, un mandat care aparține Fracțiunii PAS a devenit vacant.

În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista concurentului electoral „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata