Un nou orizont a fost atins în domeniul medicinei. În Franţa, a fost realizată o inimă complet artificială, un eveniment ce dă speranţe multor pacienţi aflaţi pe listele de transplant.
La sfârșitul anului trecut, o companie franceză numită Carmat a primit aprobarea în Europa pentru prima inimă artificială completă. Adică un organ format din materiale sintetice și biologice destinat implantării în bolnavii care au nevoie de transplanturi de inimă. Acum, o jumătate de an mai târziu, primul pacient american a primit una dintre aceste inimi.
Primul transplant cu inima artificială i-a fost făcut unui bărbat de 39 de ani, la Spitalul Universitar Duke din Carolina de Nord. După ce s-a confruntat cu o insuficiență cardiacă neașteptată, el a fost pregătit pentru o intervenție chirurgicală by-pass, o procedură ce presupune implantarea unui vas sănătos dintr-o altă parte a corpului pentru a redirecționa sângele în jurul unei artere blocate.
Carmat a primit aprobarea de la FDA (Food and Drug Administration) anul trecut pentru a realiza un studiua pe pacienții din S.U.A. cu viciu cardiac. Duke este unul dintre cele trei centre de transplant din SUA care participă la studiu, iar echipa chirurgicală era deja antrenată în implantarea dispozitivului.
Inima artificială are o cameră pentru lichidul hidraulic și una pentru sânge, separate printr-o membrană. Partea vascularizată a membranei este făcută din țesut din inimă de vacă, la fel ca și cele patru valve ale inimii. O pompă motorizată împinge lichidul hidraulic în interiorul și în afara camerelor, iar acel fluid deplasează membrana pentru a permite circulația sângelui.
Dispozitivul cântărește 900 grame, adică aproximativ de trei ori greutatea inimii umane medii. Configurarea externă este puțin mai dificilă; pacienții vor trebui să transporte aproximativ 4 kilograme de echipament, inclusiv un controler, un sac de lichid și două baterii. În cazul pacientului de la Spitalul Duke, inima artificială va rămâne conectată de la distanță la sistemul spitalului, astfel încât medicii s-o poată monitoriza.
La doar câteva zile după transplantul american, unul similar a avut loc în Napoli, Italia, marcând prima vânzare comercială a inimii Carmat, diferența fiind că transplantul acestui pacient a fost planificat. În viitor, inimile artificiale vor fi folosite fie ca substitut, în timp ce pacienții așteaptă una reală, fie ca o soluție pe termen lung.