Republica Moldova va beneficia de un grant nerambursabil de 10,7 milioane de euro din partea Guvernului Republicii Federale Germania pentru dezvoltarea mediului de afaceri local. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Potrivit documentului, fondurile sunt alocate pentru două direcții strategice. Grantul de 10 milioane de euro este destinat exclusiv Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM), gestionat de ODA, pentru a susține recreditarea Entităților Financiare Partenere (EFP), care vor acorda credite investiționale întreprinderilor mici și mijlocii.
Grantul de până la 700 de mii de euro este alocat pentru servicii de consultanță, menite să sprijine ODA în implementarea eficientă a proiectului și să asigure suportul necesar EFP-urilor participante.
„Economia are nevoie de resurse financiare pentru a se dezvolta. Iar noi exact asta facem. Oferim acces la resurse financiare ieftine, predictibile ca antreprenorii noștri să investească, să se dezvolte și să creeze noi locuri de muncă bine plătite aici, acasă. Prin acest program, antreprenorii își vor extinde afacerea, pentru a-și creste capacitătile, pentru a fi mai productivi și mai competitivi. Mulțumim Băncii Germane de Dezvoltare pentru suport” a declarat Dumitru Alaiba, vicepremier și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
„ODA și-a asumat angajamentul de a implementa unul dintre cele mai valoroase și ambițioase proiecte pentru dezvoltarea antreprenorială din Moldova. Noua facilitate de dezvoltare a IMM-urilor va oferi întreprinderilor mici și mijlocii acces la resurse financiare, sprijinindu-le în expansiune și consolidare. Este un pas important în susținerea economiei naționale și a stabilității domeniului antreprenorial,” a menționat Vadim Codreanu, directorul ODA.
Menționăm că, prin Proiectul „Facilitatea de Dezvoltare a IMM-urilor din Moldova” se va lansa un nou produs de creditare dedicat IMM-urilor, orientat către sprijinirea extinderii și consolidării acestora, oferind acces la resurse financiare și noi oportunități de dezvoltare.
Proiectul „Facilitatea de Dezvoltare a IMM-urilor din Moldova” este parte a unui angajament mai larg de consolidare a economiei naționale prin susținerea IMM-urilor, piloni esențiali pentru progresul și stabilitatea economică a Republicii Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!