În cadrul ultimei ședințe, Guvernul a introdus un mecanism de licențiere temporară a Centralei termoelectrice de la Dnestrovsc (MGRES), regiunea transnistreană, precum și obligația tuturor agenților economici de pe malul stâng ale Nistrului de a obține un permis de mediu și de a plăti pentru poluarea mediului.
Guvernul a creat un mecanism de licențiere temporară a agenților economici din regiunea transnistreană „până la definirea și aprobarea mecanismelor necesare pentru reglementarea și controlul participanților pe piața energetică”, transmite democracy.md cu referire la zonadesecuritate.md.
Scopul proiectului, potrivit Biroului politici de reintegrare, este de a asigura securitatea aprovizionării cu energie a consumatorilor atât de pe malul stâng, cât și de pe malul drept al Nistrului.
Care este procesul de acordare a licențelor
În primul rând, Centrala termoelectrică va trebui să depună o cerere de înregistrare temporară la Agenția Servicii Publice. Astfel, acesta urmează să obțină un extras de înregistrare temporară de la agenție.
Pentru a primi licența, este necesară prezentarea respectivului extras, precum și o cerere însoțită de dovezi privind echipamentul tehnic necesar pentru desfășurarea activității autorizate și disponibilitatea personalului calificat.
Licențele pentru activitățile din sectorul energetic se eliberează pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de a obține o nouă licență la expirarea celei anterioare.
Autorizația de mediu este obligatorie pentru toți
De asemenea, Guvernul a eliminat prevederile legale care ofereau agenților economici din regiunea transnistreană posibilitatea de vămuire a mărfurilor fără plata pentru poluarea mediului și a stabilit necesitatea obținerii autorizațiilor de mediu.
Biroului politici de reintegrare consideră că, în acest fel, sunt create condiții pentru o concurență loială prin plata integrală a taxelor de poluare de către toți agenții economici înregistrați la Agenția Servicii Publice.
Centrala aparține Rusiei
Centrala a fost privatizată ilegal în 2005, după care a devenit parte a grupului rus „Интер РАО”.
Principalul acționar al „Интер РАО” este Rosneftegaz (26,37%), iar „Интер РАО Капитал” deține 29,56% din capitalul companiei. La sfârșitul anului 2021, alte 8,57% erau deținute de ПАО „ФСК ЕЭС” – „Россети”, iar 34,24% se aflau în flotație liberă.
Rosneftegaz este controlată de Guvernul rus și se află sub sancțiuni din partea Ucrainei și Canadei.
Amintim că, în anul 2004, Parlamentul a adoptat o lege privind privatizarea întreprinderilor din localitățile de pe malul stâng al râului Nistru și din municipiul Tighina. Astfel, privatizarea întreprinderilor efectuată cu încălcarea acestei legi și a altor legi ale Republicii Moldova este invalidată din momentul încheierii Acordului de privatizare. Reieșind din prevederile acestei legi, autoritățile de la Chișinău nu recunosc privatizarea Centralei termoelectrice din stânga Nistrului.