Guvernul anunță peste 200 de locuri vacante în instituțiile publice

0

Guvernul Republicii Moldova a lansat un concurs pentru ocuparea mai multor funcții vacante în sectorul public. Este vorba despre diferite poziții în diverse instituții ale statului. Se caută specialiști atât în domeniile social, informațional, juridic, cât și în educație, ecologie și contabilitate.

În total, au fost scoase la concurs 238 de funcții vacante. Cele mai multe sunt în domeniul protecției sociale (74) și justiție (46).

Și președinta Maia Sandu a făcut un îndemn pe pagina sa de Facebook ca oamenii profesioniști să aplice pentru aceste funcții.

Căutăm oameni profesioniști și integri, alături de care să transformăm țara! Guvernul Republicii Moldova angajează persoane active, interesate de domeniul public, profesioniști responsabili și integri, dornici să contribuie la elaborarea și realizarea reformelor și politicilor publice în diverse sectoare, menite să îmbunătățească viața cetățenilor”, a scris președinta.

Persoanele interesate pot aplica pe site-ul cariere.gov.md.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata