Guvernul aprobă reorganizarea Inspecției Financiare în Inspectoratul Control Financiar de Stat

0

Guvernul a aprobat proiectul privind reorganizarea Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor în Inspectoratul Control Financiar de Stat.

Noua instituție va avea atribuții extinse, care vor include supravegherea și controlul bugetar, coordonarea antifraudă și funcția de controlor național al fondurilor europene.

De asemenea, Inspectoratul va avea atribuții de control ex-post privind atribuirea și executarea contractelor de achiziții publice.

Reorganizarea Inspecției Financiare este o măsură prevăzută în planul de acțiuni al Guvernului și constituie o precondiție esențială pentru alinierea la Acquis-ul UE pe Capitolul de negociere 32 „Control financiar”.

Prin aprobarea acestui proiect, Guvernul își asumă un angajament ferm de a asigura un control financiar de stat robust, transparent și eficient, în serviciul cetățenilor și al bunăstării naționale.

Noua instituție va avea atribuții extinse, care vor include supravegherea și controlul bugetar, coordonarea antifraudă și funcția de controlor național al fondurilor europene. De asemenea, Inspectoratul va avea atribuții de control ex-post privind atribuirea și executarea contractelor de achiziții publice.

Reorganizarea Inspecției Financiare este o măsură prevăzută în planul de acțiuni al Guvernului și constituie o precondiție esențială pentru alinierea la Acquis-ul UE pe Capitolul de negociere 32 „Control financiar”.

Prin aprobarea acestui proiect, Guvernul își asumă un angajament ferm de a asigura un control financiar de stat robust, transparent și eficient, în serviciul cetățenilor și al bunăstării naționale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata