Guvernul expropriază un teren de 6.000 de metri pătrați pentru extinderea Portului Giurgiulești

0

Guvernul a aprobat exproprierea unui teren privat cu suprafața de 6.000 de metri pătrați, situat în extravilanul satului Giurgiulești, raionul Cahul, necesar pentru extinderea Portului Internațional Liber „Giurgiulești”.

Terenul nu a fost inclus în lista proprietăților care urmau să fie expropriate în cadrul proiectului de extindere a portului, demarat în anii 2000.

Premierul Vasile Tofan a declarat că procedura ar fi trebuit inițiată mai devreme, iar întârzierea ar putea majora costurile suportate de stat.

„Păcat că o facem acum și nu s-a făcut la timp, pentru că acum cred că statul va plăti mai mult, dar sper că acest cost să fie totuși rezonabil”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit hotărârii aprobate de Guvern, Agenția Proprietății Publice va avea calitatea de expropriator. Instituția urmează să organizeze evaluarea terenului, după care proprietarului îi va fi transmisă propunerea de expropriere.

Pentru extinderea Portului Internațional Liber „Giurgiulești” a fost prevăzut inițial un sector cu o suprafață totală de 35,07 hectare, format din 54 de terenuri private. Autoritățile au constatat ulterior că terenul de 6.000 de metri pătrați a fost omis din această listă.

Până în prezent, în cazul a 40 dintre terenurile vizate au fost emise hotărâri definitive, iar procedura de înregistrare a dreptului de proprietate al statului este în desfășurare.

Proprietarul terenului care urmează să fie expropriat va primi o despăgubire stabilită în urma evaluării. Atât plata despăgubirii, cât și costurile aferente procedurii vor fi suportate din bugetul de stat.

Potrivit Guvernului, finalizarea exproprierii este necesară pentru consolidarea terenurilor destinate extinderii portului și pentru continuarea proiectului de dezvoltare a Portului Internațional Liber „Giurgiulești”.

Autoritățile leagă noua etapă de dezvoltare a portului și de preluarea operatorului acestuia de către Portul Constanța din România.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata