Igor Grosu a anunțat două metode de compensare la scumpirea gazelor

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat două instrumente pe care le va propune Guvernul drept compensare la scumpirea gazelor naturale.

Primul instrument este ajutorul pentru încălzire în perioada rece a anului, ajutor care a fost oferit în fiecare sezon rece al anului, transmite democracy.md cu referire la realitatea.md

„Noi îl folosim în fiecare iarnă, 5 luni de zile cetățenii beneficiază de un suport financiar. Anumiți cetățeni vulnerabili beneficiază de un anumit suport financiar. Guvernul a îmbunătățit acest instrument și îl va prezenta mâine.

A doua intervenție ține de factură. Va presupune compensarea în dependență de cât consumă o gospodărie sau alta. Cei care vor consuma mai puțin, vor primi compensații mai multe. Se va interveni gradual, cei care consumă de exemplu până la 50 m3, apoi mai sus, pentru fiecare categorie. 

Detaliile vor fi prezentate în cadrul unei conferințe la Guvern. Subvențiile vor fi pentru toate categoriile de cetățeni, dar diferențiat”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii Freedom, de la postul TV8.

Potrivit speakerului, pentru scumpirile la energia termică la fel, Guvernul va veni cu unele compensații.  

„În Legea bugetului pentru anul viitor, vom veni cu niște compensări, care să amortizeze aceste șocuri neplăcute”, a adăugat Igor Grosu.

Detaliat despre acest lucru va anunța conducerea Guvernului, în cadrul unei conferințe de presă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata