Igor Grosu îndeamnă diaspora să se înregistreze pentru alegerile parlamentare din toamnă

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a lansat un apel către cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare, îndemnându-i să se înregistreze prealabil pentru a putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială, Grosu a subliniat importanța implicării diasporei în acest proces electoral, menționând că înregistrarea prealabilă este esențială pentru deschiderea secțiilor de vot în străinătate, cât mai aproape de comunitățile moldovenești.

„Suntem o singură familie, cu aceleași drepturi și aspirații, indiferent unde ne aflăm. Pe 28 septembrie vom decide împreună direcția în care va merge țara noastră. Aceste alegeri sunt decisive. Ori continuăm parcursul nostru european, ori pierdem șansa de a deveni stat membru al Uniunii Europene. Alegerea este a noastră”, a declarat președintele Parlamentului.

Cetățenii pot completa formularul de înregistrare online pe platforma oficială: http://inregistrare.cec.md. Procesul durează doar câteva minute, iar înregistrările anterioare rămân valabile.

Grosu a accentuat că numărul înregistrărilor influențează direct deschiderea secțiilor de votare în diasporă: „Este esențial ca un număr cât mai mare de conaționali să se înregistreze. Doar așa ne asigurăm că votul fiecăruia contează și că accesul la secțiile de vot va fi cât mai facil.”

La scrutinul precedent, peste 113.000 de moldoveni din diasporă s-au înregistrat pentru a vota. Autoritățile își propun ca în acest an numărul să fie și mai mare, pentru a reflecta corect implicarea comunităților din afara țării.

Alegerile parlamentare sunt programate pentru data de 28 septembrie 2025.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata