În Aeroportul Internațional Chișinău vor fi sporite măsurile de securitate în contextul unui număr mare de pelerini din Israel

0

În Aeroportul Internațional Chișinău va fi sporită activitatea în vederea fluidizării traficului de pasageri și excluderii riscurilor la securitate. Măsura va fi luată în contextul unui număr mare de pelerini din Israel care urmează, în perioada 11-22 septembrie curent, să tranziteze teritoriul țării noastre, cu destinația tur-retur în și din Ucraina.

Potrivit Poliției de Frontieră, din data de 11 septembrie, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi strict pentru personalul aeroportuar și pentru persoanele participante la traficul transfrontalier. Se va permite intrarea în incinta aerogării în baza prezentării biletului și a documentului de călătorie, controlul cărora va fi efectuat de către reprezentații administrației aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua cu înregistrarea la rută, ulterior se va prezenta la controlul de securitate și al documentelor, urmând așteptarea cursei în sala sterilă.

Pentru a ajuta autoritățile responsabile în degajarea circulației rutiere – excluderea ambuteiajelor din fața aerogării, dar și la fluidizarea afluxului de călători, se solicită prezentarea în aeroport, cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

Totodată, în cadrul unei ședințe comune desfășurate cu participarea Poliției de Frontieră, Autorității Aeronautice Civile și Administrației Aeroportului Internațional Chișinău s-a convenit asupra intensificării capacităților de procesare a traficului de pasageri, ajustării graficului curselor aeriene, dar și realizării operative a schimbului de date și informații.

De asemenea, pe linie de activitate frontalieră vor fi întreprinse măsuri suplimentare privind menținerea regimului în aeroport, cu suplinirea numărului de polițiști de frontieră și a echipamentelor de control, cât și antrenarea mai multor echipaje canine specializate.

În perioada 11 – 22 septembrie curent, circa 30 de mii de cetățeni ai Israelului vor tranzi日本藤素 ta Republica Moldova spre Ucraina. Aceștia urmează să se îndrepte spre localitatea Uman din Ucraina pentru a participa la un festival anual.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata