În ce condiții R. Moldova va primi cele 1,9 miliarde de euro de la Uniunea Europeană

0

Republica Moldova urmează să beneficieze de cel mai mare pachet de sprijin financiar oferit vreodată de Uniunea Europeană țării noastre – în valoare totală de 1,9 miliarde de euro (aproximativ 37 miliarde de lei). Pachetul face parte din Planul de creștere pentru Republica Moldova, adoptat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și se va derula în perioada 2025–2027.

Pentru a primi 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumut, urmează să fie negociat și semnat un Acord bilateral interstatal între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acordul este reprezentat de Ministerul Finanțelor și Banca Națională a Moldovei din partea R. Moldova, iar din partea UE – de Comisia Europeană.

Potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanțelor, Acordul include:

  • 24 de articole și 4 anexe;
  • Clauze privind suma împrumutuluimodalitățile de debursare și condiționalitățile necesare.

Fondurile vor fi împărțite astfel:

  • 75% – suport bugetar direct pentru stat;
  • 25% – proiecte investiționale strategice.

Scopul general al Acordului este sprijinirea Agendei de Reformă a Republicii Moldova, în special prin:

  • Consolidarea statului de drept și bunei guvernări;
  • Tranziția către o economie verde și digitală;
  • Creșterea rezilienței economice și sociale;
  • Accelerarea convergenței cu Uniunea Europeană.

Condiții financiare

  • Valoare totală împrumut UE: 1,5 miliarde de euro
  • Perioada de tragere: până la 30 iunie 2029
  • Maturitate maximă40 de ani, cu o perioadă de grație de până la 10 ani
  • Rata dobânzii: variabilă, în funcție de costurile de împrumut ale Comisiei Europene pe piața financiară. Actualmente, Moldova are împrumuturi de la UE cu dobânzi între 0,125% și 3,375%.

Potrivit Guvernului, acest sprijin financiar va:

  • Stimula economia națională, cu o creștere economică preconizată de 5% până în 2028 (comparativ cu doar 0,1% în 2023);
  • Moderniza infrastructura;
  • Atrage investiții;
  • Sprijini tranziția către integrarea europeană;
  • Consolida relațiile bilaterale cu statele membre ale UE.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata