Guvernul a aprobat crearea unei noi autorități de implementare a politicilor în domeniul îmbunătățiri funciare. Agenția va fi înființată prin transformarea Fondului de Dezvoltare Durabilă din Moldova, cu preluarea funcțiilor de la Agenția „Apele Moldovei” și Agenția Relații Funciare și Cadastru. Atribuțiile de bază ale noii Agenţii includ gestionarea domeniului conservării, ameliorării și sporirii fertilităţii solurilor.
„Instituția va fi în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Acesteia îi va reveni responsabilitatea să implementeze politicile în domeniul îmbunătățiri funciare și să realizeze proiectele de investiții în sistemele centralizate de irigare”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea.
Până în prezent, în Republica Moldova nu există o autoritate unică administrativă centrală cu responsabilități clare de implementare a politicilor în domeniul îmbunătățiri funciare.