În România a fost introdus votul prin corespondență

0

Ministrul Afacerilor Externe de la București a emis luni, 11 martie, ordinul privind documentele care atestă reședința în străinătate a cetățenilor români în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondență la alegerile pentru președintele României sau la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

În acest sens, cetățenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot și prin corespondență, prin înscrierea pe un formular online aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, transmite democracy.md, cu referire la tvrmoldova.md. 

MAE-ul român informează că a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 187/2024 ordinul ministrului afacerilor externe nr. 373/28.02.2024 privind documentele care atestă reședința în străinătate a cetățenilor români în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondență la alegerile pentru președintele României sau la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților și pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

„Reamintim că la alegerile pentru președintele României și la alegerile pentru Senat și pentru Camera Deputaților, cetățenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot și prin corespondență, prin înscrierea pe un formular online aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă (www.votstrainatate.ro), începând cu data de 1 aprilie 2024. Pentru a se putea înregistra cu opțiunea votului prin corespondență, alegătorii români din străinătate trebuie să încarce pe site-ul anterior menționat și o copie scanată sau o fotografie a documentului care dovedește dreptul legal de ședere, eliberat de autoritățile statului de reședință”, precizează MAE-ul român. 

De asemenea, la alegerile pentru Senat și pentru Camera Deputaților, cetățenii români cu reședința în străinătate pot vota la secțiile de votare organizate în afara țării numai dacă prezintă un document eliberat de autoritățile străine care atestă dreptul legal de ședere în țara respectivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata