În ultima săptămână, Serviciul Vamal a încasat peste 750 milioane de lei

0

În perioada 06-12 noiembrie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 756,8 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 29,7 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 3,5 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.

Totodată, în perioada 06 – 12 noiembrie 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 40,5 milioane lei, ceea ce reprezintă 5,4 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

„Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.”, anunță reprezentanții Serviciului Vamal.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12.828 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 48.796 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18.724 și, respectiv, 13.187 traversări.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 67 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 431.000 de lei.

Raportul zilnic privind situația la posturile vamale de frontieră, noutăți, depistări, evenimente și alte informații ce țin de activitatea vamală, pot fi consultate pe canalul Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova: https://t.me/ServiciulVamalRM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata