Încă un PAS spre “Republica Maia”?

0

Când nu ai soluții, găsești scuze și dai vine pe oricine, de la hoții locali, la cei fugari, până la contextul internațional și chiar calamitățile naturale, precum uraganul Ida din SUA. Exact asta face Maia Sandu și PAS de când au pus mâna pe Președinție, Parlament și Guvern. Totuși PAS comite o greșeală politică gravă, dacă mizează pe memoria politică scurtă a moldovenilor. Și asta pentru că ei au fost mai mult decât generoși în timpul campaniilor electorale, prezidențiale și parlamentare anticipate. Atunci, ei au convins moldovenii că pentru o schimbare reale, au nevoie doar de funcția de președinte, apoi au nevoie doar de o simplă majoritate parlamentară și un guvern al lor. Acum când le au pe toate, spun că au nevoie “doar” de toate instituțiile statului.

Acești pretinși pro-europeni, au mentalitate totalitară. Nu știu pe cât de atent le ascultați discursurile politice, dar propunerile lor te duc cu gândul la URSS, unde partidul era statul și statul era partidul. Maia Sandu nu se mai sfiește să spună că în fruntea instituțiilor statului trebuie să ajungă doar acei oameni numiți de partid. Maia Sandu nu mai are încredere nici măcar în societatea civilă, care să recunoaștem, a jucat muzica ei până acum, dar care astăzi, probabil la insistența finanțatorilor, critică politizarea instituțiilor statului.

Retorica Maiei Sandu a fost preluată de deputații PAS. Dumitru Alaiba a explicat la un post privat de televiziune că poți avea și 101 deputați, dar dacă nu controlezi politic toate celelalte instituții, nu poți face regulă.

Întrebarea firească pentru acești domni și doamne este de ce au mințit până acum? De ce au insistat pe concursuri publice, dacă anume ei astăzi renunță la ele? De ce PAS n-a spus clar moldovenilor că precum PDM a controlat instituțiile stat, exact așa vor și ei să le controleze? De ce n-au spus că vremurile bune nu încep cu Maia Sandu în funcția de președinte, dar vor începe doar atunci când și cel mai mic funcționar public va fi schimbat cu un “om bun” din PAS? A mințit Sergiu Litvinenco când spunea că scopul lor este să facă instituții de stat puternice, capabil să reziste și să ofere rezultate bune chiar și după ce PAS va pierde puterea? Pentru că numirile politice vor face instituțiile și mai slabe, și mai vulnerabile.

Maia Sandu are 10 luni de când e președinte cu acte în regulă. De câte luni, sau poate ani, mai are nevoie, pentru ca să înceapă promisa ordine în țară? În plus, ordinea se va rezuma doar la schimbatul șefilor cu membrii PAS, sau rămânerea în funcții a vechilor șefi, dar care au scris cerere de aderare la PAS cu data dinaintea zilei alegerilor, așa cum a declarat Octavian Țîcu?

Și cum privesc partenerii politici ai PAS acțiunile lor? Cum rămâne cu valorile europene, cu democrația? Dar cu separarea puterilor în stat?

Să fie oare atât de limitați cei din PAS, încât să nu fie în stare să identifice alte soluții decât cele propuse până acum? Oare nu creează ei precedente mult prea periculoase? Or, partidele care s-au perindat pe la putere, cel puțin au mimat concursurile publice, au mimat statul de drept, pe când PAS, direct și fără echivoc, politizează totul, își subordonează totul.

Maia Sandu e conștientă de ceea ce face, dar se scuză precum că în primul rând stat de drept nu avem, iar în al doilea rând, oamenii au încredere în ea și de asta aproape 1 milion de moldoveni și-au dat votul pentru ea.

Dacă-i așa, poate schimbă și denumirea țării? Să fie de exemplu, Republica Maia.

Autor: Ion Harghel

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata